La Fantana Dorului 1 Iunie 2013, Banesti comuna Fantanele

Pentru al cincilea an consecutiv, în parcul din curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Bănești, Fîntînele, s-a desfășurat proiectul educațional „Astăzi e ziua mea!”, proiect prin care elevi, părinți, cadre didactice și autorități locale au marcat ziua de 1 iunie, Ziua Copilului.

Video






close

„Astăzi e ziua mea!”, la Bănești – descrierea evenimentului

Pentru al cincilea an consecutiv, în parcul din curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Bănești, Fîntînele, s-a desfășurat proiectul educațional „Astăzi e ziua mea!”, proiect prin care elevi, părinți, cadre didactice și autorități locale au marcat ziua de 1 iunie, Ziua Copilului.

Inițiat de conducerea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, manifestarea a reunit trei ample activități.

Prima dintre ele, Cupa Recolta la fotbal, adresată elevilor din învățământul gimnazial, a marcat împlinirea a 45 de ani de la înființarea echipei de fotbal a comunei Fîntînele.

La startul competiției s-au aliniat zece echipe de fotbal din județele Botoșani și Suceava: comuna Mihai Eminescu (BT), Verești, Liteni, Roșcani Ipotești, Siminicea, Știrbăț – Udești,Bănești și Fîntînele. Întrecerile, animate de entuziasmul celor peste 100 de mici fotbaliști, susținuți din tribune de zeci de spectatori, au desemnat căștigătorii: echipa de fotbal Săgeata, a Școlii Gimnaziale Fîntînele, antrenate de profesor Leonte Gelu.

Prin grija unor sponsori inimoși, între care amintim Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava, domnul Dura Valeriu – cel care a pus piatra de temelie la formarea echipei de seniori a comunei, dar și societatea de pază și protecție NG Grupul de Securitate Suceava, au fost oferite premii constând în trofee, diplome, medalii, tricouri, mingi de fotbal.

Rezultatele finale ale Cupei Recolta:

Locul I – Școala Gimnazială Fîntînele

Locul al II-lea – Școala Gimnazială Roșcani – Liteni

Locul al III-lea – Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești

Cel mai bun portar – Cornea Sergiu

Cel mai tehnic jucător – Ferariu Marian Cristi

Golgeterul competiției – Onofraș – Oloeriu Mădălin

A doua activitate, festivalul – concurs de interpretare vocală „La fântâna dorului” s-a desfășurat pe scena amplasată în parcul școlii. La cele două secțiuni ale festivalului – concurs, canto popular pentru preșcolari și elevi din învățământul primar și canto popular pentru elevi din învățământul gimnazial s-au înscris peste 30 de concurenți din Suceava și Botoșani.

Juriul, format din Leonte Costinel – fost coregraf al Ansamblului „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Vasile Leontică – coordonatorul Fanfarei din Stamate, Leonard Breabăn – administrator al NG Grupul de Securitate Suceava și interpreții de muzică populară Ionuț Vieru și Andreea Chisăliță, a avut o misiune dificilă, toți concurenții fiind deosebit de talentați.

Pentru desemnarea cîștigătorului marelui premiu și al trofeului festivalului s-a avut în vedere calitățile vocale, originalitatea repertoriului, prezența scenică și originalitatea costumului.

Marele premiu, oferit de domnul Leonard Breabăn precum și trofeul festivalului „La fântâna dorului”, a fost atribuit elevei Chirică Iuliana de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni.

Clasamentul final pe secțiuni este următorul:

La secțiunea I – preșcolari și elevi din învățământul primar

Locul I – Josefina Telescu – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Bănești

Locul al II-lea – Rusu Iulia – Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava

Locul al III-lea – Lesuc Flavia – Școala Gimnazială „Tiberiu Crudu”, Tudora, Botoșani

La secțiunea a II-a – învățământ gimnazial

Locul I – Apetrei Denisa – Grupul Școlar Oltea Doamna Dolhasca

Locul al II-lea – Aghinițăi Iulian – Școala Gimnazială Mihai Eminescu Bănești

Locul al III-lea – Matache Elena – Grupul Școlar Iorgu Vîrnav Liteanu Liteni

La încununarea unei activități de un real succes și-au adus contribuția și interpreții de muzică Ionuț Vieru, Andreea Chisăliță, Cristina Țârdea și Alexandra Țârdea, trompetistul Vasile Leontică și formația de dansuri Fântânița. Surpriza spectacolului a constituit-o apariția pe scenă a lui Ionel și Iulian Aghinițăi – tată și fiu, care au interpretat melodii folclorice specifice zonei.

La reușita acestor activități, care au adunat în curtea Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu peste 500 de elevi, părinți, cadre didactice, autorități locale, a contat mult sprijinul oferit, în calitate de organizatori, Primăria comunei Fîntînele, Centrul Cultural Bucovina, Asociația Educatorilor Suceveni, Inspectoratul Școlar al județului Suceava precum și de NG Grupul de Securitate Suceava.

A treia manifestare, inclusă în cadrul proiectului educațional „Astăzi e ziua mea!”, a constat în organizarea Concursului internațional de radioamatorism Field Day, având ca organizatori, pe lângă Observatorului Astronomic al Universitaţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi Fundaţia speologică „Club Speo Bucovina”, Societatea Ştiinţifică Cygnus şi Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative, toate aceste organizaţii cu sediile în municipiul Suceava.

Activitățile de popularizare au fost structurate pe patru secțiuni: astronomie, radioamatorism, energii alterative și biologie.

La sfârșitul unei zile lungi dar frumoase, directorul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, profesorul Mihai Silviu Gabriel, ne-a declarat că: acest proiect educațional, pe care îl derulăm de cinci ani, aduce, de fiecare dată, tuturor celor care se adună în parcul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu, motive de satisfacție și bucurie, prin ineditul și varietatea activităților desfășurate. Anul acesta, de 1 iunie, toți cei prezenți au putut lua parte la activități sportive și culturale, la demonstrații ale astronomilor, radioamatorilor și biologilor. Mulțumim pe această cale celor care s-au implicat în organizarea și susținerea proiectului educațional Astăzi e ziua mea!, mulțumim tuturor participanților la această ediție si-i invităm, pe 1 iunie 2014, din nou, în parcul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu din Bănești.



    Close Comments

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *