In momentul in care antreprenorii, institutiile publice sau alte organizatii cauta surse de finantare pentru anumite proiecte, se lovesc de piedici. Acestea pot fi diverse: de natura birocratica, de natura financiara, poate fi vorba de domeniul de implementare al proiectului sau numerosi alti factori.
Contractarea unui credit bancar pentru a finanta un proiect se poate lovi, de asemenea, de numeroase bariere, insa exista si o alternativa: finantarea nerambursabila pentru proiecte europene. Mai exact, este vorba despre Programul Operational Regional 2014-2020, despre care am obtinut mai multe informatii de la expertii InfoRegioNordEst.ro.
POR 2014-2020 este succesorul Programului Operational Regional 2007-2013 si reprezinta unul dintre programele prin care Romania poate accesa fonduri europene structurale si de investitii din FEDR (Fondul European pentru Dezvoltare Regionala).
Programul are ca obiective generale cresterea competitivitatii economice si imbunatatirea conditiilor de viata ale comunitatilor locale si regionale. Sprijinul este oferit astfel pentru numeroase domenii de activitate, detaliate pe larg in cele 11 axe prioritare vizate.
Accesarea fondurilor nerambursabile trebuie sa respecte insa o serie de pasi, indiferent daca directia vizata este dezvoltarea prin inovare, imbunatatirea infrastructurii, promovarea transferului tehnologic sau oricare alta.
Pasi pentru solicitanti – cum pot fi accesate mai usor fondurile nerambursabile pentru proiecte europene?
Conform specialistilor ADR Nord Est si InfoRegioNordEst, fiecare proiect, indiferent de particularitati, trebuie sa parcurga cateva etape!
Identificarea este prima dintre acestea, care este plasata ca timp inainte de inceperea efectiva a proiectului. In cadrul acestei etape vor trebui punctati toti factorii ce vor fi ulterior in legatura directa cu proiectul si ideea pe care o urmareste, alaturi de masura efectiva: obtinerea finantarii si cuantumul acesteia.
Cea de-a doua etapa este pregatirea proiectului. Este de necontestat faptul ca reprezinta una dintre etapele vitale pentru obtinerea finantarii din fonduri UE. Documentatia ce trebuie pregatita este destul de complexa, iar expertii recomanda colaborarea cu un consultant specializat pe domeniul pentru care se solicita finantare. Cu toate acestea, pregatirea poate fi facuta si in regie proprie, intrucat exista informatii detaliate chiar pe site-ul anterior mentionat – www.inforegionordest.ro. Se includ aici intrebari frecvente legate de finantare, proiecte, ghiduri complete pentru fiecare categorie de solicitanti in parte si numeroase alte detalii.
Dupa ce etapa de pregatire este finalizata, proiectul in cauza este transmis autoritatilor competente si urmeaza etapa de evaluare. In acest moment, persoanele avizate vor analiza detaliat proiectele prezentate, verificand respectarea conditiilor de eligibilitate si vor solicita, dupa caz, explicatii suplimentare si clarificari.
Finalitatea evaluarii poate fi una dintre urmatoarele situatii:
- Proiectul poate fi respins, pe motiv de neconformitate sau neeligibilitate;
- Proiectul poate fi respins pentru punctaj insuficient obtinut; o situatie frecvent intalnita este cea in care exista concurenta si punctajul proiectului este mai scazut fata de celelalte inaintate spre evaluare;
- Proiectul este acceptat, urmand finantarea sa.
Etapa implementarii proiectului presupune obtinerea finantarii si inceperea implementarii masurilor prevazute in planul stabilit anterior. In acest moment, directia este evident dezvoltarea: finantarea este obtinuta, masurile incep sa fie puse in aplicare si piedicile mentionate in prima faza devin uitate.
Foarte importanta este insa si etapa de monitorizare. Respectarea proiectului este deosebit de importanta si astfel monitorizarea isi intra in rol. Indiferent de sectorul de activitate asupra caruia s-a realizat investitia, aceasta va trebui mentinuta in anumiti parametri, iar indicatorii vizati in proiectul initial vor trebui atinsi.
Odata ce sunt respectati toti acesti pasi, obtinerea de fonduri nerambursabile pentru proiecte ce vizeaza diverse domenii de activitate nu mai reprezinta o provocare atat de mare. Solicitantii trebuie doar sa se informeze corespunzator, dupa cum mentioneaza si expertii Info Regio Nord Est, care stau la dispozitia celor ce vor sa obtina finantare, cu informatii detaliate in cadrul site-ului www.inforegionordest.ro.