Concursul sportiv ”Special Olympics”, pentru persoane cu dizabilități

Servicii Multifuncționale pentru copilul aflat în dificultate Gura Humorului, din cadrul DGASPC Suceava împreună cu Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sf.Andrei” Gura Humorului, vă invită cu drag la Concursul sportiv ”Special Olympics”, pentru persoane cu dizabilități, organizat de către Asociația Județeană ”Sportul pentru toți” Suceava, care va avea loc la Gura Humorului în zilele de 21-22.01.2016.

Aflat la cea de a III- a ediție, sub emoțiile jurământului Special Olympics”Ceea ce ne deosebește, ne apropie”, concursul va debuta cu Faza Județeană a cărei deschidere oficială va avea loc, începând cu ora 8,30, pe terenul de sport al Centrului

Școlar de Educație Incluzivă “Sf.Andrei” Gura Humorului. Probele din cadrul concursului vor fi la categoriile – badminton-înot-săniuță.

Activitățile sportive sunt destinate copiilor cu dizabilitate intelectuală și abilități sportive scăzute și sunt realizate în cadrul proiectului IRISES. In concurs vor participa beneficiari din cadrul Serviciilor Multifuncționale Gura Humorului, Serviciul Echipa Mobilă Gura Humorlui din cadrul DGASPC Suceava și elevi de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sf.Andrei” din Gura Humorului.

La finalul competiției, toți participanții vor primi diplome și dulciuri din partea sponsorilor: Asociația “Amicii” CSEI “Sf.Andrei” Gura Humorului, SC.Artimar din Gura Humorului și reprezentanții proiectului IRISES.

Close Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *