Semne intr-un cuvant: martisoare

Pentru al treilea an consecutiv, elevii Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești au derulat un amplu proiect având ca simbol tradiția mărțișorului.

Activitățile desfășurate într-un reușit parteneriat școală – poliție – primărie, au avut drept scop păstrarea și transmiterea unei tradiții strămoșești, aceea de a oferi, la început de primăvară, un mărțișor însoțit de urări de fericire și sănătate tuturor membrilor comunității din Fântânele.
http://www.suceava.info.ro/wp-content/uploads/2013/03/8-Martie-2013-Scoala-Fantanele-Suceava-6.jpg
În etapa premergătoare, la sfărșitul lunii februarie, elevii au putut afla semnificațiile mărțișorului, au luat cunoștință cu legendele despre șnurul alb cu roșu. Astfel, s-au citit legende precum Voinicul care a eliberat Soarele, Lupta Primăverii cu Iarna etc. De asemenea, elevii au putut afla că mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului. Fetele adolescente purtau și ele mărțisor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac, iar moneda o dădeau pe caș. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că, dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiti de mărțișoare. În comuna Fântânele, se confecționa manual, din fire albe și roșii de lână, iar mai apoi de mătase, șnurul – mărțișor, cu canafi la capăt, unul alb și celălalt roșu (canafi ce se faceau pe două pătrățele de carton pe care se înfășurau, de mai multe ori, în colțuri opuse firele albe și roșii) sau, în locul lor, se croșeta câte o rozetă micuță din cele doua culori. Acestea erau oferite cu drag baieților pe căciuli, iar fetelor în piept. O altă etapă, desfășurată tot la sfârșitul lunii februarie, a constat în confecționarea de mărțișoare și felicitări din materiale ecologice, pe care elevii le-au expus pe holurile grădinițelor și școlilor din comună.

Pe 1 Martie, elevi ai școlii, reprezentanți ai primăriei și ai poliției din comună, au oferit mărțișoare și felicitări locuitorilor din comună și participanților la traficul rutier. Polițiștii le-au recomandat conducătorilor auto, prin mesajele tipărite pe felicitări, să circule prudent. Reacțiile oamenilor au fost cele așteptate de elevi. Locuitorii afișau zâmbete și-și aminteau de perioada când ei înșiși primeau sau confecționau mărțișoare. Tocmai de aceea, cadrele didactice de la grădinițele din comună, împreună cu preșcolarii, au continuat activitățile de confecționare a felicitărilor în cadrul comisiei metodice. Rezultatul muncii tuturor s-a concretizat în ziua de 8 Martie, atunci când elevi, reprezentanți ai poliției și ai primăriei au oferit 300 de felicitări și flori de primăvară femeilor din comună și mamelor sau bunicilor prezenți la serbările școlare dedicate zilei de 8 Martie.

Referitor la activitățile desfășurate, directorul Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu Bănești, profesorul Mihai Silviu Gabriel, ne-a declarat că: De câțiva ani, derulăm în comuna Fântânele o serie de proiecte educaționale cu caracter permanent. Este vorba despre „Ziua Școlii” – 15 ianuarie, proiectul „Astăzi e ziua mea, la Bănești”, de 1 iunie, „Ziua Pădurii” precum și acest proiect, „Semne într-un cuvânt mărțisoare”, în perioada 1 – 8 martie. Încercăm, în acest fel, să oferim un alt fel de educație, promovând valorile și tradițiile locale. Proiectul educațional „Semne într-un cuvânt: mărțișoare”, încearcă, pe lângă implicarea celor peste 700 de elevi și 55 de cadre didactice din comună, prin implicarea poliției și a comunității locale, să creeze o punte între tradițional și modernitate, între trecut și viitor. Tinerii au o largă deschidere către viitor, către nou, însă această deschidere nu este suficientă fără cunoaștrea tradițiilor locale, a rădăcinilor.

Mărţişoarele ne sensibilizează pe toţi, în fiecare an. Ele marchează începutul primăverii şi momentul în care în fiecare dintre noi se petrece o schimbare. Suntem chiar şi numai preţ de o clipă emoţionaţi de mărţişoarele din jurul nostru. În acest sens, elevii și cadrele didactice ale tuturor grădinițelor și școlilor din comuna Fântânele își propun o continuare și o dezvoltare a acestui proiect educațional și în anii următori.

Ionel Curcan



    Stiri Intermedia TV

    Mai multe detalii





    Close Comments

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *